You are currently browsing all posts tagged with 'gomaj'

Nu exagerați cu peeling-ul!

  • Posted on July 17, 2010 at 10:32 pm

Peeling, gomaj, exfoliere, toate au același înțeles, adică  ,,a curăţa”, ,,a descuama”.

Peeling-ul mecanic (gomajul) îndepărtează celulele moarte, înlesneşte respiraţia pielii şi absorbţia produselor ulterior aplicate. Pe lângă aceste caracteristici, sunt produse exfoliante (peeling-uri mai puternice), cu conținut de  acizi alfa hidroxizi, care combat ridurile fine.

Pentru tenul normal și cel gras, gomajul se face o dată pe săptămână; pentru tenul uscat și tenul sensibil, gomajul se face o dată la 12-14 zile. Dacă exagerăm și vom repeta acest procedeu mai des, pielea se va înroși, se va irita, va produce  mai multe celule cornoase și se va coji.

Atenție la produsele exfoliante!

Măști cosmetice de primăvară

  • Posted on March 27, 2010 at 6:45 pm

masca cu avocadoDupă o iarnă lungă cu multe zile friguroase, în sfârșit a venit și primăvara. Cu primele raze călduțe de soare, simțim nevoia să ne dezbrăcăm de veșmintele goase și să trecem la haine mai subțiri și ușoare. Tot așa, pielea noastră ofilită și palidă, după această iarnă lungă, are nevoie să scape de celulele moarte de la suprafața pielii și de a primi o îngijire adecvată, pentru a se simți curată, luminoasă și energizată.

Pielea noastră are nevoie, mai întâi, de un gomaj (pe care l-am prezentat în articolul precedent Gomaj cu produse preparate acasă), pentru a efectua o curățire a pielii și a înlesni respiraţia pielii şi absorbţia produselor ulterior aplicate.

Următorul pas va fi masca facială. După gomaj, vom aplica întotdeauna o mască facială, dar și invers, înainte de a aplica o mască pe față vom face un gomaj sau măcar o demachiere a tenului.  Primăvara e bine să folosim măști detoxifiante, care absorb praful şi impurităţile, celulele moarte și excesul de sebum; pentru astfel de măști, ingredientul principal este argila. În funcție de tipul de ten pe care îl avem, putem combina argila cu sucul de fructe sau de legume – ten gras; ulei de măsline, miere de albine, gălbenuș de ou – ten normal, ten uscat.

Pentru tenul normal, tenul uscat putem folosi:

  1. 3-4 linguri de caimac, un măr ras, 2 linguri de miere de albine, amestecăm bine aceste ingrediente și aplicăm compoziția pe față, gât și decolteu. Lăsăm masca să acționeze 20-25 de minute, apoi o ștergem cu ceai sau apă plată.
  2. jumătate de avocado (pisat sau ras), 2 linguri de miere de albine, un gălbenuș de ou, mixăm bine ingredientele, apoi întindem pasta pe față, gât și decolteu. După 20-25 de minute, putem să înlăturăm masca cu ceai sau apă plată.

Pentru un ten obosit, dar și pentru un ten cu riduri, putem folosi: un morcov ras, o lingură de miere, un gălbenuș de ou. Aplicăm pasta obținută pe față, gât și decolteu. După 20-25 de minute, ștergem masca cu ceai sau apă plată.

Pentru tenul gras, putem folosi: 2-3 linguri de argilă, o lingură de miere și o jumătate de castravete curățat și ras. Întindem pasta obținută pe față, gât și decolteu și o lăsăm să acționeze 20-25 de minute, apoi o ștergem cu ceai sau apă plată.

Câți ani avem cu adevărat?

  • Posted on February 6, 2010 at 10:07 pm

Stilul de viaţă contribuie foarte mult la aspectul nostru exterior.

Există o “vorbă” care spune că, avem vârsta pe care o simţim în interiorul nostru.  Acest lucru este parţial adevărat. Însă, chiar dacă ne simțim sufletul tânăr, bătrânețea nu ne va evita, de aceea trebuie să avem grijă de noi. Frumuseţea şi tinereţea ţin de genetică dar și de felul în care ne îngrijim, iar un stil de viaţă frapant poate lăsa urme asupra noastră.

Stilul de viaţă care ne îmbătrâneşte este cel cu nopți nedormite, consum de tutun, alcool și cafea,  alimentație nesănătoasă, neîngrijirea tenului, etc.

Fumul de țigară ocupă primul loc în clasamentul factorilor care îmbătrânesc tenul. Cu fiecare fum inhalat,  în organism ajung  sute de toxine, acest lucru fiind dăunător nu numai pentru piele, ci și pentru plămâni și vasele de sânge. Fumul de țigară este vinovat și pentru producerea radicalilor liberi, deoarece aceștia privează celulele sănătoase de oxigen.

Nopțile nedormite ar fi un alt factor care ,,ne ajută” să îmbătrânim mai repede. În timpul somnului, se regenerează întregul corp, inclusiv pielea, celulele. De acea, este important să avem acel somn de frumusețe de 8 ore. Lipsa odihnei afectează nu numai aspectul nostru exterior prin cearcăne, riduri, laba gâștei, dar și pe cel interior, prin lipsă de concentrare, memorare, stare de oboseală, etc.

Lipsa de îngrijire a tenului este un alt factor care duce la îmbătrânirea prematură a feței. Am constatat cu părere de rău că, sunt foarte multe persoane care nu acordă o atenție suficientă îngrijirii tenul și a corpul. Îngrijirea tenului nu ține de foarte multă cunoaștere și nici de foarte mulți bani, este nevoie doar de puțină voință. Cu un gomaj efectuat o dată la 10-14 zile, tenul arată mai luminos, pielea devine mai catifelată, absorbția cremelor și a măștilor  ulterior aplicate este mai efecientă.  O mască aplicată după gomaj va oferi tenului hrănirea sau hidratarea de care are nevoie. Nu trebuie să uităm să ne demachiem seara și dimineața, să folosim după demachiat și un tonic. La fel de important pentru ten este folosirea zilnică a unei creme de zi și creme de ochi.

Înainte de a cumpăra un produs cosmetic trebuie să verificăm lista cu ingrediente cosmetice, pentru a evita produsele care dăunează tenului și organismului.

Pentru a arăta bine și a evita o îmbătrânire timpurie, trebuie să avem grijă de stilul de viață pe care îl avem.

Cum se aplică o mască facială?

  • Posted on January 28, 2010 at 12:28 pm

masca faciala 3Cu siguranţă fiecare dintre noi a preparat acasă o mască facială.

Aplicarea măştii se face întotdeauna după ce pielea a fost curăţată (de exemplu: după un gomaj), pentru a se obţine efectele dorite.

Masca se aplică în poziţia culcat, deoarece este foarte important ca musculatura feţei să fie relaxată, iar pielea netedă şi întinsă. Însă, în cazul în care noi ne aplicăm masca, vom încerca să ne relaxăm faţa, apoi vom aplica masca stând în faţa oglinzii (pentru a vedea ce facem), după care ne întindem pe pat. În timpul în care avem masca pe faţă, nu avem voie să vorbim, trebuie să stăm liniştite şi relaxate.

Masca se aplică cu ajutorul unei pensule, evitând zona ochilor. De asemenea, vom proteja buzele, nasul şi sprâncenele. În jurul ochilor putem aplica o cremă grasă, care va face bine pentru riduri, iar pe pleoape putem pune discuri de bumbac înmuiate în infuzii de plante. Mişcările de aplicare a măştii vor fi întotdeauna ascendente, se va începe de la bărbie către ureche, de la nas către ureche, de la mijlocul frunţii către tâmple.

Ştergerea măştii se va face prin tamponare şi cu mişcări uşoare pentru a nu întinde pielea. Vom folosi vată sau un burete special, pe care le introducem în ceai sau apă călduţă. După ce am şters masca, vom aplica pe faţă crema noastră de zi sau de noapte.

Îngrijirea tenului după sărbători

  • Posted on January 3, 2010 at 10:14 pm

Au trecut sărbătorile, şi după nopţi nedormite, multe dulciuri şi grăsimi consumate, tenul nostru are nevoie de un pic de răsfăţ. Acest lucru îl putem face şi noi acasă.

Mai întâi vom demachia tenul. În articolul Importanţa demachierii puteţi afla cum este corect să ne demachiem.

Pe urmă, facem gomajul. Putem folosi: tărâţe, mălai, zaţ de cafea, etc. Umezim palmele cu ulei de măsline, le introducem în mălai şi frecăm uşor faţa pe traseele demachierii, apoi ştergem faţa cu ceai.

masca fata 1La sfârşit, aplicăm pe faţă o mască. Masca pentru sezonul rece trebuie să fie hrănitoare; aceasta poate să conţină: un gălbenuş de ou şi/sau o lingură de miere de albine şi/sau o lingură de smântână, o lingură de ulei de migdale sau măsline, 2-3 linguri de argilă, 4-5 picături de zeamă de lămâie, 2-3 linguriţe de ceai (muşeţel, tei, gălbenele). Ingredientele se amestecă bine (într-un bol de lemn, sticlă sau porţelan), până când vor deveni o pastă, ce poate fi uşor aplicată pe faţă. Masca se aplică cu o spatulă de lemn sau cu o pensulă pe faţa curată (se evită zona ochilor), pe gât şi decolteu. Se lasă să acţioneze 20-25 de minute; se îndepărtează cu discuri de bumbac (sau vată)  umezite în ceai sau apă. Pe urmă, vom aplica pe faţă crema noastră de zi sau crema de noapte – depinde în ce parte a zilei facem tratamentul.

Ce efecte negative are peeling-ul asupra pielii?

  • Posted on November 4, 2009 at 8:44 pm

Folosit cu măsură nu există reacții adverse; însă, dacă facem gomaj foarte des (zilnic), pielea va avea de suferit.

facial masPeeling-ul mecanic (gomajul) este bun pentru ten deoarece, îndepărtează celulele moarte, înlesneşte respiraţia pielii şi absorbţia produselor ulterior aplicate. Pentru tenul normal și cel gras, gomajul se face o dată pe săptămână; pentru tenul uscat și tenul sensibil, gomajul se face o dată la 12-14 zile. Dacă exagerăm și vom face mai des, pielea se va înroși, se va irita, va produce  mai multe celule cornoase și, se va coji.

Dacă pielea s-a iritat, atunci un timp vom renunța la gomaj. Vom folosi un lapte demachiant ,,ușor”, o cremă hidratantă calmantă; de preferință fără alcool sau substanțe parfumate.

Pentru gomaj, putem să folosim un peeling cu enzime, fără particule abrazive; sau, îl putem prepara acasă în felul următor: umezim palmele cu ulei de măsline, apoi le introducem în mălai şi frecăm foarte uşor faţa pe traseele demachierii, la sfârșit ştergem faţa cu ceai. După gomaj întotdeauna trebuie să aplicăm pe față o mască, sau o cremă nutritivă.

Importanţa folosirii gomajului la bărbaţi

  • Posted on April 30, 2009 at 9:00 am

Produsele de gomaj conţin granule mici obţinute din produse naturale (sâmburi sfărâmaţi de mango, papaya, piersică, etc), care îndepărtează celulele moarte de la suprafaţa pielii.

Pielea bărbaţilor fiind mai groasă şi mai grasă decât cea a femeilor, necesită şi ea îngrijire. Chiar dacă bărbieritul produce o îndepărtare a celulelor moarte de pe suprafaţa pielii, este importantă folosirea gomajului. Celulele moarte astupă porii, provoacă apariţia coşurilor şi creşterea firului de păr sub piele.

Gomajul se face o dată la două săptămâni! În urma gomajului bariera naturală de protecţie a pielii se distruge. Ea se reface în 3-4 zile. Dacă faceţi gomajul mai des decât o dată la 10-14 zile, riscaţi ca bariera de protecţie a pielii să nu se mai refacă. Astfel sunteţi expuşi microbilor şi bacteriilor. Trebuie să aveţi în vedere că aceasta se distruge într-o anumită măsură şi în urma bărbieritului.

Un alt lucru important este că gomajul nu se face pe faţa proaspăt rasă sau dacă aveţi barbă. Întotdeauna trebuie să fiţi bărbieriţi de 24 de ore. Puteţi folosi pentru gomaj produse din comerţ (potrivite tenului vostru), sau puteţi folosi un produs natural, preparat acasă.

Un mod de a vă face gomajul acasă ar fi să folosiţi: mălai, tărâţe sau zaţ de cafea. Vă umeziţi palmele cu un pic de ulei de măsline (extra virgin), apoi introduceţi mâinile în mălai şi cu mişcări uşoare vă frecaţi încet faţa. Trebuie să aveţi grijă să nu vă răniţi faţa; mişcările se fac aproximativ 1 minut. La sfârşit spălaţi gomajul cu apă sau ceai, şi cu un prosop curat sau şerveţel vă tamponaţi uşor faţa. După gomaj trebuie să aplicaţi o cremă (de faţă) sau o mască  pe faţă.