You are currently browsing all posts tagged with 'ten'

De ce machiajul nu se menține?

  • Posted on August 21, 2009 at 12:04 pm

Deseori ni se întâmplă să realizăm un machiaj perfect și după un scurt timp să constatăm că aceasta nu se menține.

Există cazuri în care machiajul nu va rezista:

  • dacă avem probleme cu pielea sau nu ne îngrijim corespunzător tenul, pentru că, numai pe o piele sănătoasă și îngrijită fardurile aderă bine;
  • dacă ne demachiem incomplet, adică: dacă nu ne demachiem zilnic -atât dimineața, cât și seara, dacă nu insistăm cu demachierea -  până când discul de vată rămâne curat, dacă după demachiant nu folosim loțiune tonică (rolul loțiunii este de a șterge urmele de demachiant, machiaj și impurități);
  • dacă folosim produse neadecvate tipului de ten sau dacă nu aplicăm corect fondul de ten și fardurile;
  • dacă suntem obosite sau bolnave; sau în cazul în care ne expunem la soare;
  • dacă folosim produse de machiaj de proastă calitate sau expirate.

Sunt produse cu ajutorul cărora putem realiza un machiaj care să  reziste. Acestea sunt: pudra de fixare și spray-ul de fixare. Pudra de fixare o aplicăm peste machiaj cu un burete (de machiaj), așteptăm 5-7 minute apoi surplusul îl ștergem cu o perie specială. Se poate aplica pe toată fața sau pe porțiuni – ochi, buze. Spray-ul de fixare îl aplicăm pe toată fața la sfârșit, după ce am terminat machiajul.

Călătoriți cu avionul?

  • Posted on August 2, 2009 at 11:02 pm

Pielea are nevoie de umiditate în proporție de 40%, iar în avion aceasta atinge doar 8-10%. Zborul cu avionul ne usucă pielea. Pe lângă toate aceastea, stresul din timpul zborului afectează funcționarea normală a hormonilor, ceea ce poate duce la: o erupție de coșuri, tenul devine palid, pielea devine uscată sau devine grasă, se produce o descuamare a tenului.

Este foarte important ca în timpul zborului să nu fim machiate, deoarece machiajul la rândul lui usucă pielea. Dacă este necesar acest lucru, atunci machiajul să fie foarte discret; sau putem să ne machiem înainte de aterizare. Dacă călătorim noaptea, riscăm ca dimineața machiajul să fie întins. Ideal ar fi să călătorim fără să fim machiate, iar în timpul călătoriei să ne hidratăm tenul.

În cazul în care ne-am petrecut noaptea zburând cu avionul, pentru învigorarea și hidratarea tenului, putem spăla fața cu apă rece, alternând cu apa caldă (de 4-5 ori). Apoi, ne ștergem fața cu un șervețel demachiant și aplicăm pe față (dacă avem la îndemână) crema hidratantă. Iar pentru învigorarea noastră, putem pune o picătură de ulei esențial – de mentă, lămâie sau rozmarin la încheietura mâini.

Indiferent dacă zburați doar 2-3 ore sau 15-20 ore cu avionul, trebuie să aveți grijă de tenul vostru!

Tenul bărbaţilor

  • Posted on April 24, 2009 at 9:55 am

Aşa cum tenul femeilor necesită îngrijire, la fel şi tenul bărbaţilor, pentru că pielea lor este supusă aceloraşi factori de îmbătrânire ca şi al femeilor. Diferenţa este că unele  femei fac mare vâlvă de acest lucru, iar unii bărbaţi se gândesc că faţa lor nu necesită îngrijire.

pasi-arcPână la vârsta de 12 ani pielea fetelor şi a băieţilor este la fel, apoi datorită modificărilor hormonale, structura pielii bărbaţilor se schimbă: epiderma devine mai groasă, pielea este grasă datorită secreţiei de sebum mai abundent, firul de păr este mai dur, etc. Ţesutul conjunctiv conţine mai mult colagen, din această cauză ridurile apar mult mai târziu şi îmbătrânirea feţei este încetinită şi mai puţin vizibilă. Tenul bărbaţilor este de obicei gras sau mixt. Glandele sebacee produc mai mult sebum, prezenţa porilor deschişi este mai frecventă, coşurile sunt mai frecvente şi apar sub forme mai grave. În lipsa unei îngrijiri adecvate, rămân urme şi pete pe faţă.

Bărbieritul în sine îndepărtează stratul de protecţie al pielii şi irită epiderma. De aceea după bărbierit pielea devine vulnerabilă câteva ore. Din această cauză pielea se deshidratează şi devine uscată, sensibilă şi dureroasă. De aceea trebuie evitate produsele care usucă pielea (unele produse pentru bărbierit). Folosirea zilnică a unei creme de faţă ajută la hrănirea şi hidratarea pielii.

Bărbaţii nu vor să recunoască sau poate chiar nu ştiu că tenul lor are nevoie de îngrijire, de un pic de răsfăţ!