You are currently browsing all posts tagged with 'pete'

Imperfecțiunile de pe față – o problemă?

  • Posted on June 28, 2010 at 9:23 pm

Din cauza unor factori interni sau externi, pe piele pot apărea anumite “imperfecțiuni”, cum ar fi: cicatrici, iritații,  cuperoză, pistrui, pete (maronii sau roșiatice), etc.

Aceste imperfecțiuni vă pot afecta starea interioară. De aceea, cel mai bine ar fi să le  îndepărtați sau să le acoperiți.

Din punct de vedere cosmetic, le puteți acoperi în felul următor:

  1. cu camuflajul de la Malu Wilz, care se găsește în 12 nuanțe;
  2. cu un corector apropiat de nuanța pielii voastre;
  3. cu un fond de ten foarte bun.

Pistruii

  • Posted on March 21, 2009 at 6:21 pm

pistruiPistruii sunt pete mici rotunde sau cu margini nedelimitate, de culoare galbenă-brună. Apar mai ales primăvara şi vara în urma expunerii la soare. Locurile de elecţie sunt: obrajii, nasul, fruntea, gâtul, umerii, pieptul, mâinile şi antebraţele. Se întâlnesc la tineri, mai ales la fete; ele apar în copilărie şi dispar  pe la 40-50 de ani.

Pistruii nu reprezintă o boală şi nici simptomul vreunei boli.  Se formează în felul următor: razele ultraviolete (UVA sau UVB) sunt oprite de către piele,  totuşi o parte străbat epiderma. În straturile inferioare ale epidermei se află tirozina (aminoacid) care sub acţiunea radiaţiilor solare se transformă într-un pigment brun numit melanina, acesta funcţionează ca un filtru. Melanina se repartizează fie uniform, fie se acumulează sub formă de pistrui sau de pete mai mari.

Cel mai important lucru pe care îl puteţi face este să evitaţi să vă expuneţi la soare sau la solar, şi să folosiţi creme cu factor de protecţie UV.

Pistruii se pot preveni sau se pot atenua (cei deja existenţi) prin peeling chimic, prin laser sau folosind agenţi fizici, cum ar fi zăpada carbonică. Alternativ puteţi folosi şi tratamente naturiste pe bază de plante,  completând toate acestea cu consumarea de legume şi fructe proaspete bogate în vitamina C şi vitamina PP.

Şi acum să vă prezint câteva remedii naturiste:

  1. Puteţi amesteca sucul natural de la un pătrunjel  cu  sucul natural de la o lămâie şi o portocală şi câteva linguriţe de argilă. Aplicaţi această mască de 3-4 ori pe săptămână.
  2. Preparaţi o loţiune din castravete şi lapte. Castravetele se taie rondele, se pune într-un bol şi se acoperă cu lapte. Loţiunea se ţine în frigider. Pistruii se tamponează de 2-3 ori pe zi cu loţiunea preparată, timp de 11-12 zile.
  3. Pisaţi câteva flori şi tulpini de păpădie,  amestecaţi sucul rezultat  cu o cantitate  egală de suc de lămâie şi 2 linguri de miere, apoi adăugaţi  3-4  linguriţe de argilă, amestecaţi bine compoziţia. Acest preparat îl puteţi aplica de 3-4 ori pe săptămână.
  4. Tăiaţi o ceapă  mărunt şi amestecaţi în ea 2-3 linguriţe de oţet. Aplicaţi zilnic loţiunea de 2-3 ori, timp de 11-12 zile. Loţiunea trebuie păstrată în frigider.