You are currently browsing all posts tagged with 'masca pentru fata'

Măști faciale pentru tenul acneic

  • Posted on June 2, 2009 at 10:05 pm

Tenul acneic are la bază tenul gras asfixic, care netratat duce la inflamarea comedoanelor și la apariția pustulelor cu puroi. Tenul acneic are  pori dilatați, pustule, comedoane închistate.  Pielea este îngroșată, unsuroasă și foarte sensibilă.

Masca pentru tenul acneic trebuie să fie astringentă. Ea poate să conțină:

  1. 2-3 linguri de argilă sau caolin, 2 linguri de zeamă de lămâie sau portocală;
  2. un albuș de ou (bătut spumă), 2-3 linguri de argilă sau caolin și 2 linguri de zeamă de portocală;
  3. o linguriță de drojdie de bere, o lingură de zeamă de lămâie, 2-3 linguri de argilă sau caolin.

Puteți face și infuzii din plante medicinale: puneți 3 linguri de cimbru mărunțit sau salvie sau albăstrele în 7 linguri de apă clocotită. Acoperiți pentru 10-15 minute, apoi  strecurați.  Aplicați pe față peste un tifon plantele; ele se țin pe față 15-20 de minute.

Masca  facială se folosește o dată la 12-14 zile. Infuzia din plante medicinale se poate face o dată la trei zile.

Măști faciale pentru tenul gras asfixic

  • Posted on June 1, 2009 at 10:21 pm

Tenul gras asfixic prezintă următoarele caracteristici: este plin de comedoane (puncte negre) care astupă porii și nu lasă pielea să respire, pielea este îngroșată, neregulată și aspră.

Glandele sebacee produc prea mult sebum, acesta se usucă și formează comedonul care la rândul lui usucă pielea. De aceea persoanele care au tenul gras asfixic au senzația că pielea lor este uscată. Comedonul este format din: sebum, celule moarte, impurități; acesta împiedică respirația pielii și astfel se produce asfixia cutanată.

masca-fata-11Pentru a pregăti masca avem nevoie de: 2-3 linguri de argilă sau caolin, o linguriță de miere de albine, 4-5 picături de zeamă de lămâie, 2 linguri de ceai de mușețel sau albăstrele. Ingredientele se amestecă într-un bol de ceramică sau sticlă, cu o spatulă de lemn până se omogenizează. Masca se aplică pe fața curată cu spatula de lemn sau o pensulă și se lasă să acționeze 20-25 de minute. Se îndepărtează cu o compresă sau vată umezită în ceai sau apă.

Pentru mască se mai  pot folosi 2-3 roșii coapte, care  se taie  rondele și se aplică pe față.  Sau se pot  folosi 5-6 prune ( ele se curăță de coajă după ce se opăresc și se scot sâmburii), se strivesc și se amestecă cu ulei de migdale sau măsline și cu o lingură de lămâie. Se amestecă compoziția până se omogenizează și se aplică pe față.

Maștile  se folosesc o dată la două săptămâni. Înainte de aplicarea măștii se face un ușor gomaj.

Măști faciale pentru tenul gras uleios

  • Posted on May 26, 2009 at 9:35 am

Tenul gras uleios prezintă următoarele caracteristici: este în permaneță lucios, unsuros, porii sunt deschiși, apare aspectul de coajă de portocală, sebumul se scurge pe față. Tenul gras uleios este mai rar întâlnit.

Masca pentru tenul gras uleios trebuie să fie astringentă și absorbantă. Ea poate să conțină: două linguri de tărâțe, o lingură de lapte, două linguri de suc de lămâie, o linguriță de miere. Masca se amestecă bine până se omogenizează. Apoi se aplică pe față și se lasă să acționeze 20-25 de minute. Se spală cu ceai de mușețel sau albăstrele.

Pentru prepararea măștii se mai poate folosi: două linguri de mălai, două linguri de lapte, două linguri de argilă sau caolin. Masca poate să mai conțină: două linguri de caolin (sau argilă) și două linguri de suc de lămâie.

Odată la 10-14 zile se face un ușor gomaj cu mălai sau tărâțe de grâu și pe urmă se aplică masca.

Măşti faciale pentru tenul uscat

  • Posted on May 25, 2009 at 6:50 pm

masca-faciala-3Tenul uscat poate fi consecinţa unei predispoziţii congenitale sau poate fi dobândit pe parcursul vieţii. Tenul uscat este rezultatul lipsei de grăsime (glandele sebacee nu produc suficient sebum), dar poate fi şi deshidratat, ca urmare a unui nivel scăzut de lichide.

Masca pentru tenul uscat poate să fie hrănitoare; aceasta conţine: un gălbenuş de ou, o lingură de miere de albine, o lingură de smântână sau caimac, o lingură de ulei de migdale sau măsline. Masca mai poate să fie hidratantă; aceasta conţine: gălbenuş de ou, suc natural de fructe şi legume (pepene galben, portocală, morcovi) sau fructe pisate (piersici, caise, căpșuni, banane). Se mai pot face infuzii de plante: soc, coada şoricelului, mușețel, gălbenele.

Masca se prepară într-un bol ceramic sau de sticlă şi se amestecă cu o spatulă de lemn până se omogenizează bine, apoi se aplică cu spatula de lemn sau cu o pensulă pe faţa curată (se evită zona ochilor), pe gât şi decolteu. Se lasă să acţioneze 20-25 de minute; se îndepărtează cu o compresă sau cu vată umezită în ceai sau apă.

Fructele şi legumele se vor alege în funcţie de natura tenului şi se prepară chiar înainte de a se folosi. Acestea, dacă stau mai mult de 10 minute, îşi schimbă culoarea şi se oxidează.

Dacă tenul este şi uscat şi deshidratat, mai întâi vom folosi  o dată sau de două ori pe săptămână masca hidratantă până când se va rezolva problema deshidratării şi pe urmă vom folosi masca hrănitoare. Iar o dată la două săptămâni, înainte de aplicarea măştii, se va face un gomaj uşor.

Măşti faciale pentru tenul normal

  • Posted on May 23, 2009 at 8:29 am

masti-aciale-2Tenul normal necesită doar îngrijiri cosmetice uşoare pentru a-şi menţine naturaleţea. Acest ten nu are pori dilataţi, riduri, zone grase sau uscate. El reflectă un organism sănătos.

Tenul normal poate prezenta tendinţe de uscăciune şi deshidratare; acesta se poate transforma cu uşurinţă în ten uscat.

Masca care se foloseşte pentru acest tip de ten trebuie să fie uşor hrănitoare, pentru a preveni transformarea tenului normal în ten uscat.

Pentru a pregăti masca, avem nevoie de: un gălbenuş de ou, o lingură de miere de albine, o lingură de ulei de măsline sau migdale, 2-3 picături de zeamă de lămâie. Ingredientele se amestecă într-un bol de ceramică sau sticlă cu o spatulă de lemn, până se omogenizează. Masca se aplică pe faţa curată (demachiată), pe gât şi pe decolteu cu o spatulă de lemn sau cu o pensulă şi se lasă să acţioneze timp de 15-20 de minute. Se îndepărtează cu o compresă sau vată umezită în ceai sau apă.

Tot pentru tenul normal, puteţi folosi masca cu brânză de vaci. Aveţi nevoie de brânză de vaci degresată, un gălbenuş de ou sau o lingură de miere, o lingură de ulei de măsline sau migdale, 2 picături de zeamă de lămâie.

Masca se foloseşte o dată la două săptămâni. Înainte de aplicarea măştii, se va face un gomaj uşor. Puteţi afla mai multe despre gomaj în articolul Îngrijirea cosmetică.

Măştile cosmetice

  • Posted on April 6, 2009 at 7:00 pm

masca-de-fataNu putem vorbi de îngrijirea tenului fără să amintim de măştile cosmetice cunoscute şi ca  ,,măşti de frumuseţe”. Folosite din cele mai vechi timpuri, numite de romani ,,Vultus domesticus”  - faţa de acasă. Ele permit înlăturarea rapidă a urmelor  de oboseală, redau pielii tonusul, strălucirea şi luminozitatea.

Pentru ca să-şi atingă scopul o mască trebuie să fie potrivită tipului de ten, să fie uşor de aplicat, să nu irite  pielea, să se poată întinde uniform, să aibă o mare putere de absorbţie, să se usuce repede şi să poată fi uşor îndepărtată, să fie aplicată într-o stare de relaxare a muşchilor feţei.

Există mai multe feluri de măşti:

  • măşti de curăţare, acestea conţin substanţe uşor abrazive care produc un efect de curăţare. Aproape toate măştile au rol de curăţare, deoarece conţin anumite substanţe care absorb praful şi impurităţile, celulele moarte, excesul de sebum, etc. În ultimii ani au apărut măştile peeling care curăţă tenul şi deblochează porii.
  • măşti astringente, acestea sunt recomandate tenurilor grase, tenurilor acneice. Prin acţiunea lor astringentă închid porii şi curăţă faţa. Ele conţin caolin, argilă, infuzii de plante şi sucuri din fructe cu acţiune astringentă.
  • măşti calmante, acestea sunt indicate pentru tenurile sensibile. Ele conţin infuzii de plante cu efect calmant, argilă, caolin, etc.
  • măşti hidratante, sunt indicate tenurilor uscate şi deshidratate. Ele au rolul de a completa necesarul de apă al pielii. Se pot folosi şi comprese cu infuzii de plante.
  • măşti nutritive, sunt recomandate tenurilor uscate. Rolul lor este de a  regenera epiderma şi de a atenua  sau a preveni apariţia ridurilor.
  • măşti cu acţiune tonică, sunt indicate tenurilor senile, ofilite, ridate. Ele au rolul de a tonifia pielea. Conţin caolin, argilă, sucuri de fructe cu acţiune revitalizantă: struguri albi, piersici, şi altele, dar şi infuzie de plante: mentă, etc.

După consistenţă avem: măşti cu vâscozitate mare (paste) şi măşti cu vâscozitate redusă (fluide). După temperatura de aplicare se disting: măşti calde (parafina) şi măşti reci.

Măştile se aplică cu ajutorul unei pensule sau spatule de lemn pe faţă, evitând zona ochilor, gura, sprâncenele şi zona nărilor. Se lasă pe faţă 20-30 de minute, după care se spală cu apă călduţă sau infuzii de plante.

Măştile cosmetice  au în primul rând rol de a preveni …. şi apoi de a vindeca.