You are currently browsing all posts tagged with 'cuperoza'

Imperfecțiunile de pe față – o problemă?

  • Posted on June 28, 2010 at 9:23 pm

Din cauza unor factori interni sau externi, pe piele pot apărea anumite “imperfecțiuni”, cum ar fi: cicatrici, iritații,  cuperoză, pistrui, pete (maronii sau roșiatice), etc.

Aceste imperfecțiuni vă pot afecta starea interioară. De aceea, cel mai bine ar fi să le  îndepărtați sau să le acoperiți.

Din punct de vedere cosmetic, le puteți acoperi în felul următor:

  1. cu camuflajul de la Malu Wilz, care se găsește în 12 nuanțe;
  2. cu un corector apropiat de nuanța pielii voastre;
  3. cu un fond de ten foarte bun.

Cele mai frecvente probleme ale tenului?

  • Posted on December 15, 2009 at 3:55 pm

Atât factorii externi cât şi factorii interni lasă urme pe faţa noastră. Problemele tenului pot fi variate: acneea, pori dilataţi, comedoane, cearcăne, negi, pistrui, cuperoza, etc.

Acneea apare ca urmare a unei hipersecreţii a glandelor sebacee. Cauza este de cele mai multe ori de ordin intern. Acneea se manifestă prin: puncte albe, puncte negre, coşuri.

Porii dilataţi sunt rezultatul unei activităţi excesive a glandelor sebacee. Blocarea porilor este cauzată de secreţia abundentă a galndelor sebacee; cu timpul aceştia pierzându-şi din elasticitatea naturală.

Comedoanele apar ca urmare a acumulării unui amestec de sebum, celule moarte, impurităţi, care blochează porii. Culoarea închisă a comedoanelor la suprafaţa pielii este dată de faptul că: sebumul în contact cu oxigenul se oxidează şi devine închis la culoare.

Cearcănele sunt cauzate de lipsa de somn, stres, carenţe de vitamine, oboseală sau de boală. Pielea din zona ochilor este foarte sensibilă, de aceea, trebuie să vă demachiaţi în fiecare seară zona ochilor şi să folosiţi cremă de ochi specială.

Negii sunt cauzaţi de un virus care infectează celulele moarte şi pot aparea pe orice zonă a corpului. Negii pot fi dizolvaţi printr-o medicamentaţie puternică sau îndepărtaţi prin tăiere, ardere, operaţie cu laser.

Pistruii sunt pete colorate răspândite pe toată suprafaţa feţei: nas, obraji, frunte. Pistruii nu reprezintă o boală şi nici simptomul vreunei boli. Se formează în felul următor: razele ultraviolete (UVA sau UVB) sunt oprite de către piele, totuşi o parte străbat epiderma. În straturile inferioare ale epidermei se află tirozina (aminoacid) care sub acţiunea radiaţiilor solare se transformă într-un pigment brun numit melanina, acesta funcţionează ca un filtru. Melanina se repartizează fie uniform, fie se acumulează sub formă de pistrui sau de pete mai mari.

Cuperoza este o inflamație cronică a glandelor cutanate ale feței. Ea se manifestă sub formă de vinișoare roșii sau vinete. Cuperoza afectează zona pomeților, zona nasului, fruntea și mai rar bărbia. Cauzele care duc la apariția cuperozei pot fi: de ordin intern, de ordin extern, dar și ereditar.

Cauzele apariției cuperozei?

  • Posted on November 18, 2009 at 3:39 pm

Cauzele care duc la apariția cuperozei pot fi: de ordin intern, de ordin extern, dar și ereditar.

Cauzele de ordin intern sunt: alimentația, alcoolul, dereglările hormonale, anumite medicamente, iar cele de ordin extern sunt: stresul, utilizarea unor produse neadecvate tipului de ten, schimbările bruște de temperatură (de la cald la rece și invers), sauna, expunerea îndelungată la soare fără a folosi creme cu protecție solară.

Doar ducând o viață echilibrată și urmând tratamentele medicale, puteți preveni sau trata cuperoza.

Ce este cuperoza?

  • Posted on November 14, 2009 at 5:42 pm

Cuperoza este o inflamație cronică a glandelor cutanate ale feței. Ea se manifestă sub formă de vinișoare roșii sau vinete; zona afectată  se înroșește foarte tare. Cuperoza afectează zona pomeților, zona nasului, fruntea și, mai rar, bărbia. O găsim la toate tipurile de ten.

Dacă aveți cuperoză, trebuie să fiți atente la următoarele lucruri:

  1. folosiți produse cosmetice fără consevanți – parabeni, fără parfum, fără alcool,
  2. evitați să consumați condimente și băuturi alcoolice,
  3. evitați să vă spălați pe față cu apă caldă sau  fierbinte,
  4. evitați căldura prea mare sau frigul prea puternic,
  5. evitați să faceți saună,
  6. evitați să vă expuneți la soare și folosiți întotdeauna creme cu factor de protecție.

În cadrul tratamentului facial, se interzice:

  • expunerea la vapozon, numai în cazul în care, fața clientei se acoperă cu discuri îmbibate cu mușețel (astfel fața este protejată de aburii fierbinți, dar totodată, datorită căldurii porii se deschid și extracția poate fi executată),
  • folosirea exfoliantelor,
  • folosirea măștilor cu parafină,
  • folosirea împachetărilor faciale calde,
  • folosirea măștilor peeling sau a măștilor care usucă prea tare pielea,
  • masajele faciale de durată și puternic executate,
  • folosirea produselor pe bază de alcool,
  • folosirea uleiurilor esențiale stimulante.

În cazul în care aveți cuperoză trebuie să vă adresați mediucului dermatolog. Nu încercați să vă tratați singure, sau să nu vă tratați deloc!