Ridurile – duşmanul nostru?

  • Posted on April 3, 2009 at 9:00 am

Ridurile sunt inevitabile. Oricât am încerca, nu putem să scăpăm de ele şi nici nu le putem evita. Ridurile reprezintă cel mai mare duşman al femeilor.

Sub pielea obrazului se găsesc numeroşi muşchi, cunoscuţi sub denumirea de muşchii mimicii sau muşchii pieloşi. Sistemul nervos central controlează contracţia muşchilor şi permite exteriorizarea unor stări psihice: bucurie, tristeţe, etc.  Ridurile pot fi de expresie şi de îmbătrânire.

Ridurile de expresie apar chiar încă din adolescenţă,  datorită plierii permanente a pielii sub efectul mimicii. Adâncimea ridurilor este dată de trăsătura feţei. Ridurile apar de obicei la un ten uscat şi deshidratat; la tenul gras, grăsimea atenuează formarea ridurilor.

Ridurile de îmbătrânire apar după vârsta de 30 de ani. Ridurile ,,de prăbuşire” modifică forma feţei şi odată cu ele apar pungile de sub ochi, bărbia dublă, etc.

Ridurile apar de obicei într-o anumită ordine. Prima dată apar ridurile orizontale riduri-demi-m1 şi verticale de la  frunte, apoi cele de la ochi cunoscute şi sub denumirea de ,,laba gâştei”, apoi se formează cutele care pornesc de la aripile nasului la colţul buzelor, apoi se ridează pleoapele şi zona de deasupra buzei superioare unde ridurile sunt verticale  şi la sfârşit ridurile apar în zona gâtului cunoscute sub denumirea de colierul lui Venus.

Prevenirea formării ridurilor se face încă din adolescenţă. La un ten uscat şi sensibil ridurile fine  şi mici se pot transforma în riduri adânci dacă nu se iau măsuri de hrănire, hidratare şi tonifiere a pielii. Ridurile adânci pot fi atenuate, dar nu pot fi suprimate.

Produsele pe care le folosim sunt foarte importante în prevenirea şi atenuarea ridurilor. Alegerea produsului se face în funcţie de tenul pe care îl avem. Un produs folosit greşit poate să facă mai mult rău decât bine. De aceea, nu orice produs ni se potriveşte, chiar dacă este scump şi de cea mai bună calitate.

Suntem mereu obsedate de faptul că îmbătrânim, ne este teamă de riduri!  Însă nu facem nimic în privinţa asta, … doar când deja este prea târziu, atunci ne gândim că ar fi cazul să facem ceva, … avem şi pretenţia ca totul să se rezolve şi să arătăm ca la 20 de ani!!!

Lasati un comentariu:

Adaugati comentariul Dvs