Este pielea dependentă de creme?

  • Posted on October 31, 2009 at 10:32 pm

Chiar dacă așa se presupune, acest lucru este fals. Folosind zilnic cremă de față, de mâini sau de corp, percepția pielii se schimbă. Astfel că, după 2-3 zile în care nu am folosit cremă, apare la nivelul pielii o senzație de uscăciune. Dacă nu folosim deloc cremă, factorii externi – vântul, frigul, gerul, arșița, vor duce la uscarea și asprirea pielii; în schimb dacă folosim cremă acest lucru este prevenit.

Zonele cele mai afectate de uscăciune sunt fața, mâinile, gâtul, decolteul. De cele mai multe ori, noi uităm să ne îngrijim gâtul și decolteul. Fiecare parte a corpului nostru trebuie îngrijită; dar în mod special fața, care este așa cum am mai spus de multe ori: cartea noastră de vizită!

Rolul cremelor nutritive (hrănitoare)

  • Posted on October 30, 2009 at 12:05 pm

Cremele nutritive au rolul de a ,,hrăni” tenul, datorită cantității mari de uleiuri și substanțe grase pe care le conțin.

După o anumită vârstă survin modificări substanțiale la nivelul pielii: țesutul subcutanat se atrofiază, fibrele țesultului conjunctiv al dermei pierd din elasticitate, regenerarea celulară este foarte lentă, pielea devine uscată, etc. Pentru a preveni și întârzia  aceste procese, se recomandă folosirea cremelor nutritive și revitalizante.

cremeCremele nutritive sunt creme cu lanolină sau coldcreme, care mai conțin substanțe biologice active cum ar fi: vitamine, produse apicole, extracte de placentă, lecitină, proteine, aminoacizi, hormoni, fitohormoni, colagen,  etc.

Cremele hrănitoare trebuie să aibă o bună capacitate de întindere, stratul subțire oclusiv pe care îl formează să nu fie nici prea uscat și nici prea gras.  După consistență și culoare ne putem da seama ce tip de cremă este. Dacă crema este gălbuie la culoare, iar la consistență este ca smântâna groasă, atunci crema este nutritivă.

Aceste creme se utilizează pentru tratamentul tenului uscat, pentru tenul matur. Cremele nutritive se folosesc iarna – pentru a proteja pielea de frig și ger.

Cum ne îngrijim tenul iarna?

  • Posted on October 29, 2009 at 9:08 pm

Odată cu venirea frigului, tenul necesită o atenție mai mare din partea noastră.

Vremea rece poate să usuce și să irite tenul. De aceea, trebuie să folosim produse cosmetice adecvate, pentru a avea pielea moale, catifelată și pe timpul iernii.

Vom folosi un demachiant ușor, fără alcool. Crema de zi trebuie să fie hrănitoare (vara folosim cremă hidratantă). Vom folosi obligatoriu și cremă de noapte. Nu vom uita nici de protecție solară; de aceea, vom folosi cremă cu factor de protecție. Masca de față trebuie să fie nutritivă, pe bază de ulei de migdale, miere, ou, smântână pentru tenul uscat sau normal; iar pentru tenul gras sau mixt masca va mai conține pe lângă aceste ingrediente și 5-7 picături de zeamă de lămâie și argilă. Masca se folosește o dată pe saptămână pentru tenul uscat  sau normal și, o dată la două săptămâni pentru tenul gras sau mixt.

Îngrijirea tenului se face în funcție de anotimp!

Epilarea în zona inghinală

  • Posted on October 29, 2009 at 1:14 pm

Dacă prin anii 1980 femeile se epilau în zona inghinală doar la marginea slipului, acum, acestea se epilează total. Chiar dacă această modă ,,a prins” foarte repede în rândul adolescentelor, în Germania de exemplu, în saloanele de înfumusețare epilarea totală în zona inghinală nu se execută.

În zonele intime, pielea este foarte sensibilă și mai subțire decât pe restul corpului, de aceea, aceasta necesită o mai mare atenție și îngijire din partea noastră.

În aceste zone nu se recomandă utilizarea cremelor pentru epilat, deoarece acestea conțin substanțe chimice, care pot provoca arsuri ale pielii și ale  mucoaselor.

epilarea cu cearaEpilarea cu ceară este cea mai avantajoasă dintre metode (cremă, lamă sau epilator), deoarece firele de păr încep să crească după 3-4 săptămâni. Singurul dezanvantaj sunt firele de păr care cresc sub piele, datorită modificării direcției de creștere a firului de păr. În acest caz, putem folosi o cremă hidratantă pentru a înmuia pielea, iar pe urmă să folosim la duș o lufă sau o cremă exfoliantă, pentru a scoate firele de păr la suprafața pielii. Dacă pielea se irită după epilare, putem folosi pudră cu talc, aceasta reduce iritațiile și inflamațiile și previne apariția foliculitei.

Majoritatea saloanelor folosesc pentru epilarea zonei inghinale ceară de unică folosință – role. Această metodă poate produce arsuri, edeme, etc. În zona inghinală, cât și în zonele sensibile (mustață, axilă), este indicat să se folosească ceară de unică folosință la conservă (foto) – care este, ca și compoziție, similară cu ceara tradițională, doar că este de unică folosință.

Lanolina – ingredient de bază în prepararea cremelor

  • Posted on October 28, 2009 at 4:27 pm

Lanolina se utilizează în industria cosmetică, dar și în industria farmaceutică. În cosmetică, aceasta se folosește la prepararea produselor pentru îngrijirea tenului, și se obține prin prelucrarea lânii brute de oaie.

lanolinaLanolina este o substanță grasă, de culoare galbenă. Ea este secretată de glandele sebacee din pielea oilor și se găsește pe firele de lâna. Sunt rase de oi care produc foarte multă lanolină.

Produsele pe bază de lanolină se recomandă tenului uscat. Crema cu lanolină hrănește și hidratează tenul, păstrează pielea moale și catifelată, dar nu este un remediu pentru riduri.

Lanolina este un ingredient care înlocuiește ceramidele obținute pe cale sintetică. Însă, din păcate unii producători din industria cosmetică au renunțat la lanolină în favoarea ceramidelor.

Ce tip de față avem?

  • Posted on October 26, 2009 at 6:29 pm

Forma feței variază de la persoană la persoană. Astfel, deosebim 7 tipuri:

  1. oval
  2. rotund
  3. pătrat
  4. dreptunghi
  5. triunghi cu vârful în sus (la tâmplă)
  6. triunghi cu vârful în jos (la bărbie)
  7. diamant

Fiecare dintre noi se regăsește în aceste tipuri.

Acupunctura și cosmetica

  • Posted on October 25, 2009 at 10:51 pm

Acupunctura provine din Orient, mai exact ea a fost prima dată menționată în medicina tradițională chineză.

Metoda constă în înțeparea cu ajutorul unor ace a punctelor de acupunctură, deblocându-se astfel centrii energetici aflați pe cele 12 meridiane principale, 8 extrameridiane și mai multe secundare. Prin aceste meridiane circulă energia vitală din organism (Qi).

acupunctura si fataȘi în cosmetică se folosește acupunctura, deoarece atât pe față cât și pe corp sunt meridiane. Prin acest procedeu se îmbunătățește circulația sanguină, se reduc sau chiar dispar pungile de sub ochi, tonusul pielii crește, se tratează acneea, se stimulează producția de colagen, tenul devine sănătos și strălucitor; cu alte cuvinte se întârzie îmbătrânirea tenului.

Acupunctura nu se recomandă femeilor însărcinate și persoanelor care au boli de piele. Nu există riscuri și efecte adverse.

Deși acupunctura este veche de 5000 de ani, ea a început să fie cunoscută ca terapie pe plan mondial doar în secolul XX.

Este necesară pensarea la bărbați?

  • Posted on October 23, 2009 at 10:53 pm

Încă de pe vremea egiptenilor bărbații obișnuiau să se penseze. Ei au fost primii care au ,,descoperit” acest obicei și, de la aceștia a fost preluat și de către femei. Cu timpul lucrurile s-au inversat; în zilele noastre femeile se pensează, iar bărbați încearcă ,,timid” să preia acest obicei.

Pensarea sprâncenelor se face în același mod ca și la femei; puteți afla mai multe în articolul Pensarea sprâncenelor. Forma lor trebuie să fie cât mai naturală; la bărbați nu se pensează sprâncenele subțiri.

Faptul de a vă pensa sprâncenele sau nu, ține de fiecare persoană în parte. În fond, prin acest obicei vă îngrijiți de aspectul exterior. Dacă doriți să vă pensați, atunci adresați-vă unei cosmeticiene.

Vopsirea sprâncenelor

  • Posted on October 16, 2009 at 12:25 pm

Vopsirea sprâncenelor se face într-un salon de înfrumusețare, de către o cosmeticiană.

vopsirea sprancenelorDar, în cazul în care dorim să le vopsim singure, vom proceda astfel: într-un recipient micuț, vom amesteca un pic de vopsea de sprâncene (cât 2-3 boabe de porumb) cu 3-4 picături de oxidant (de 3% sau 6%). Apoi cu ajutorul unui bețișor vom aplica vopseaua în direcția creșterii firelor de păr, de la vârful sprâncenelor spre coada lor, atât la suprafața lor cât și spre rădăcină.

Vopseaua se ține pe sprâncene 5-10 minute, în funcție de felul cum vrem să le vopsim – mai deschise sau mai închise, la culoare. Vopseaua se îndepătrează cu discuri demachiante sau vată umezite în apă și stoarse foarte bine. Vom șterge sprâncenele pornind din zona intersprâncenoasă spre tâmple. Dacă pielea rămâne pătată, vom îmbiba discurile demachiante cu apă și un pic de săpun, frecând ușor pielea.

Se recomandă folosirea vopselei de culoare maro. Persoanele brunete pot folosi nuanțe de negru sau negru – albăstrui.

Pentru vopsirea sprâncenelor vom folosi întotdeauna vopsea specială de sprâncene. Este interzis să folosim vopsea de păr. Cele mai cunoscute vopsele pentru sprâncene sunt: Londacolor (în pachet găsiți și un aplicator), Profi Pil, Reflectocil.

Toxina botulinică (botox)

  • Posted on October 14, 2009 at 10:54 pm

Toxina botulinică, sau botox -ul, este o otravă produsă de bacteria Clostridium Botulinum. Această bacterie produce  7 toxine (toxina de tipul: A, B, C, D, E, F, G); în cosmetică, se folosește cea de tipul A – toxina botulinică.

INJECTARI CU BOTOXAceastă toxină acționează asupra terminațiilor nervoase, care transmit “informații” mușchilor și glandelor pe care îi paralizează; în felul acesta, se atenuează ridurile existente și se evită formarea altora.

La încep, toxina botulinicăt a fost folosită în domeniul medical, ca mai apoi să fie utilizată și în domeniul estetic. Efectul injecției este de 3-5 luni, iar medicii recomandă utilizarea ei persoanelor cu vârsta între 30-65 de ani. Această metodă este contraindicată persoanelor însărcinate sau care alăptează, diabeticilor, cardiacilor. Injectarea cu botox nu poate fi făcută de către oricine și oriunde. Procedura se execută de către un medic instruit, într-un cabinet medical.

Dacă procedura este prost efectuată, există unele riscuri. Pe termen scurt injectarea cu botox ar putea duce la căderea pleoapelor sau la ridicarea buzei superioare;  pe termen lung, după 5-10 ani de injectare, ar putea duce la o paralizare completă a mușchilor sau chiar la deces. Numeroase studii și cercetări au arătat prezența în creier a toxinei, la persoanele care și-au facut injectări cu botox.

În concluzie, gândiți-vă bine înainte de a vă face injectări cu toxina botulinică!