Cele mai frecvente probleme ale tenului?

  • Posted on December 15, 2009 at 3:55 pm

Atât factorii externi cât şi factorii interni lasă urme pe faţa noastră. Problemele tenului pot fi variate: acneea, pori dilataţi, comedoane, cearcăne, negi, pistrui, cuperoza, etc.

Acneea apare ca urmare a unei hipersecreţii a glandelor sebacee. Cauza este de cele mai multe ori de ordin intern. Acneea se manifestă prin: puncte albe, puncte negre, coşuri.

Porii dilataţi sunt rezultatul unei activităţi excesive a glandelor sebacee. Blocarea porilor este cauzată de secreţia abundentă a galndelor sebacee; cu timpul aceştia pierzându-şi din elasticitatea naturală.

Comedoanele apar ca urmare a acumulării unui amestec de sebum, celule moarte, impurităţi, care blochează porii. Culoarea închisă a comedoanelor la suprafaţa pielii este dată de faptul că: sebumul în contact cu oxigenul se oxidează şi devine închis la culoare.

Cearcănele sunt cauzate de lipsa de somn, stres, carenţe de vitamine, oboseală sau de boală. Pielea din zona ochilor este foarte sensibilă, de aceea, trebuie să vă demachiaţi în fiecare seară zona ochilor şi să folosiţi cremă de ochi specială.

Negii sunt cauzaţi de un virus care infectează celulele moarte şi pot aparea pe orice zonă a corpului. Negii pot fi dizolvaţi printr-o medicamentaţie puternică sau îndepărtaţi prin tăiere, ardere, operaţie cu laser.

Pistruii sunt pete colorate răspândite pe toată suprafaţa feţei: nas, obraji, frunte. Pistruii nu reprezintă o boală şi nici simptomul vreunei boli. Se formează în felul următor: razele ultraviolete (UVA sau UVB) sunt oprite de către piele, totuşi o parte străbat epiderma. În straturile inferioare ale epidermei se află tirozina (aminoacid) care sub acţiunea radiaţiilor solare se transformă într-un pigment brun numit melanina, acesta funcţionează ca un filtru. Melanina se repartizează fie uniform, fie se acumulează sub formă de pistrui sau de pete mai mari.

Cuperoza este o inflamație cronică a glandelor cutanate ale feței. Ea se manifestă sub formă de vinișoare roșii sau vinete. Cuperoza afectează zona pomeților, zona nasului, fruntea și mai rar bărbia. Cauzele care duc la apariția cuperozei pot fi: de ordin intern, de ordin extern, dar și ereditar.

Lasati un comentariu:

Adaugati comentariul Dvs